CBCT Dentar

AcasăServiciiCBCT Dentar
cbct dentar edenta radiologie

Ce este CBCT dentar?

Tomografia dentară computerizată (CBCT) este o tehnologie avansată de imagistică care oferă imagini precise în trei dimensiuni ale maxilarelor și a structurilor orale.
Folosind radiografia dentară și radiografia panoramică vom avea imagini care ne vor ajuta in stabilirea diagnosticului, in schimb investigatia CBCT devine fundamentala pentru diagnosticarea și planificarea tratamentelor dentare, inclusiv a implanturilor și a procedurilor ortodontice, oferind o perspectivă detaliată asupra dintilor, maxilarelor și cavității bucale.
Este utilizată și pentru analiza detaliată a structurilor anatomice și a malformațiilor.

CBCT Dentar - Tehnologie avansată pentru imagistica 3D

Tomografia computerizată cu fascicul conic (CBCT) este o tehnologie de vârf utilizată în imagistica dentară, oferind imagini tridimensionale extrem de clare și detaliate. Edenta Radiologie și Imagistică Medicală utilizează CBCT-ul (tomografia dentară) pentru a examina structurile dentare și maxilare, oferind reconstructii 3D volumetrice complete și complexe care vin în ajutorul medicului stomatolog.
Tehnologia CBCT utilizează un fascicul conic de raze X pentru a captura imagini detaliate ale structurilor anatomice, esențiale pentru planificarea intervențiilor chirurgicale sau pentru diagnosticarea afecțiunilor dentare complexe. Aceste imagini 3D sunt fundamentale în evaluarea implanturilor dentare, a tratamentelor ortodontice și a altor proceduri și intervenții care necesită o precizie ridicată.
Utilizarea tomografiilor computerizate (CBCT) pentru a obține imagini tridimensionale ale maxilarelor și dinților sunt fundamentale în intervențiile chirurgicale de precizie și în tratamentele ortodontice, oferind medicilor stomatologi o vedere completă și detaliată asupra structurii dentare.
Imaginile obținute prin tehnologia CBCT sunt de o calitate superioară, permițând medicilor să identifice cu exactitate patologia existentă și să planifice un tratament eficient. Siguranta, confortul și grija pentru pacient împreuna cu tehnologia avansată pot deveni rețeta unui tratament reușit.

Ce investigații CBCT se pot efectua la Edenta?

  • CBCT FOV 16 x 16 (Maxilar, Mandibulă, Sinus Frontal și ATM Bilateral): Scanare extinsă ce cuprinde întregul masiv facial. Este esențială în cazurile complexe de chirurgie ortognată, evaluarea completă a sinusurilor și analiza globală a articulațiilor temporo-mandibulare.
  • CBCT FOV 12 x 9 (Bimaxilar): Investigarea simultană a arcadelor superioară și inferioară. Reprezintă standardul în planificarea reabilitărilor orale complexe și a implantologiei multi-sit.
  • CBCT FOV 16 x 9 (ATM Bilateral / Sinusuri Paranazale): Volum optimizat pentru diagnosticul patologiilor sinusale și evaluarea simetrică a condililor mandibulari în repaus sau dinamică.
  • CBCT FOV 8.5 x 8.5 (Maxilar / Mandibulă / Hemiarcade): Scanare țintită pentru o singură arcadă sau zone extinse de interes (dreapta/stânga). Ideală pentru planificarea implantară segmentară.
  • CBCT FOV 8 x 5 (Hemimaxilar / Hemimandibulă / ATM Unilateral): Investigarea detaliată a unui cadran specific sau a unei singure articulații temporo-mandibulare.
  • CBCT FOV 5 x 5 / 4 x 4 (Unidentar): Volum restrâns cu rezoluție ultra-înaltă, dedicat endodonției microscopice pentru identificarea canalelor accesorii, a fracturilor radiculare sau a leziunilor apicale punctuale.
radiografie ortopantomografie dentara edenta radiologie iasi

Echipamente de diagnostic

echipament diagnostic edenta cbct green

CBCT GREEN X

CBCT GREEN X, produs de VATECH, reprezintă o soluție completă și inovatoare pentru investigațiile 2D și 3D în domeniul medicinei dentare.

Află mai multe

GHID PACIENȚI

Îmbrăcăminte:
  • Purtați haine fără elemente metalice
Bijuterii și accesorii:
  • Îndepărtați bijuteriile și alte obiecte metalice din zona capului și gâtului.
Poziționare:
  • Fiți pregătiți să adoptați poziții specifice, conform indicațiilor personalului medical, pentru a obține imagini clare ale cavității bucale

Cât costă un CBCT? Vezi lista de prețuri la Edenta

Vezi prețuri

Află mai multe despre radiologia dentară pe blogul Edenta